Mă uitam la ceas din minut in minut, mașina de salubrizare urma să treacă prin spatele băncii. Nu e primul jaf, dar tot aveam emoții, era ora 12:00, inima îmi bătea repede, pe lângă faptul că era o zi fierbinte de vara, iar cămașa se lipea de mine ca un al doilea strat de piele, mașina mai și întârzia. Va trebui sa trag de timp, urcam scările spre intrarea în bancă, în acel timp scurt am avut milioane de gânduri fugitive.

Fii calm.

Mergi înainte.

Renunță! Uite cum se uită la tine. Cât o să mai ai curaj sa faci asta? O sa ajungi la închisoare.

Bineînțeles că gândurile rele câștigă de fiecare data, dar nu le-am lăsat niciodată să se transforme în acțiunile mele.

Da, eram nervos pe mâine însumi, mă consideram slab din punctul ăsta de vedere, eram condus de emoții și mă luptam cu mine însumi.

Adesea îmi doream sa semăn mai mult cu Casian, el e calm și nu l-am văzut niciodată răbufnind la nervi ori sa ia o alegere irațională din impulsul emoțiilor sau sa fiu ca Damien, lui nu-i pasa de ce crede lumea despre el, vorbește liber și făcea ce vrea.

Îmi scutur mâna liberă pentru a scăpa de tremurat, picături de sudoare se prelingeau de pe frunte, trag aer adânc în piept.

Calm, calm 

"Totul e în regulă, Al. Camerele nu te înregistrează,„ auzeam vocea lui Damien în casca ascunsă în urechea mea.

"Mergi la doamna îmbrăcată bine, ghișeul 2.„ Continuă el.

Glasul bâzâit al lui Damien era fix ca un țânțar enervant ce te ține treaz în miezul nopții, mă abțineam sa nu îmi trag o palmă în ureche.

Mă uit în jur și observ o femeie tânără cu ochelari fini de vedere, uitandu-ma mai bine înțeleg de ce a ales o pe ea.

"Nu puteai sa pui ochii pe cealaltă mai bătrână, nu?„

"Ha, hai taci și mergi! O sa fie interesant„ râde ca un drăcușor pe umărul meu.

Deși e fratele meu, îl urăsc din tot sufletul. Damien are un gust ciudat la femei, desi nu a reușit să întrețină o relație de lungă durată cu nici o fată cu care sa întâlnit, din cauza că a fost respins de prima sa iubire, acum nu mai crede in așa ceva și mă târăște de cate ori are ocazia după el în cluburi fiindcă vrea să mă învețe să "trăiesc" cu adevărat, dar mă simt singurul treaz de acolo doar pentru că nu iubesc alcoolul.

“Buna ziua, cu ce va pot ajuta?„

N-am pregătit nici-o poezie...așa că voi improviza, sigur o să-i placa lui Damien.

M-am aplecat în față spre ea, am coborât ochelarii și privind-o drept în ochii, schițând un zâmbet seducător.

"Mă scuzați de deranj, dar nu am putut sa nu va remarc, aveți o frumusețe absolut răpitoare. „

Am spus cu greu, nu era in firea mea sa mint, dar o fac  când o cere meseria, și asa am putut sa obțin reacția dorită, fata sa îmbujorat.

"Ma poți ajuta oare cu niște fleacuri de hârtii...iar apoi, poate te invit la o cafea?„

Am sugerat pe un ton mieros zâmbind vag, aveam încredere că propunerea va fi acceptată, fata și-a dres glasul timidă acceptând, vizibil topită după câteva complimente, 

I-am întins hârtiile din servietă, hârtii pe care erau scrise tot felul de documente necesare care să mă facă să par cât mai important, ea se uită nedumerită, asta e, va fi ocupată sa înțeleagă ce e acolo, cu coada ochiului se uită la mine, zâmbi ciudat.

”Așteaptă aici, revin într-un minut„ spuse ea observând cum dispare după colț în birou, acum era momentul.

Am scos din haină un yoyo pe care era lipit un magnet, l-am aruncat, era greu prin spațiul mic de geam sa lucrez dar nu imposibil, l-am tras iute înapoi aducând cu el un card de identitate al unui angajat, îl ascund în buzunarul hainei, prind apoi un ecuson printat de Damien cu poza mea, sa pară că sunt angajat apoi plec de la tejghea.

Jaful ăsta urma să fie simplu după spusele lui Casian, trebuie doar sa rămân calm, ajung in sectorul unde doar angajați au voie, uni se uita ciudat la mine dar își pierd repede interesul după ce observă ecusonul, chiar în fața  uși pe care vreau sa intru se pune cineva cu brațele încrucișate.

"Nu te-am mai văzut pe aici„ spune bărbatul cu o sprânceană ridicată sugerând să îmi explic apariția, după pilea ridată de pe fața lui pare în jur de 50 de ani, deci posibil sa lucreze de mult timp aici, nu e in firea mea sa mint, dar nici nu pot sa spun direct ce fac.

"Sunt nou aici, am venit să ajut la depozit, șeful spune că angajați vechi nu mai fac față din cauza vârstei, va căuta tot mai mulți angajați tineri„

"Cum adică? După ce pierd ani sa le muncesc lor ca un rob și ei se îmbogățesc pe spatele meu acum mă dau și afara?!„

Bărbatul aproape că urla de nervi, vânzând cum își încordează brațele la piept dar tot nu părea suficient de convins.

"Da..nu știu ce să spun, eu tot ce am înțeles la final era că vrea productivitate nu o șezătoare, nu știu la ce se referea mai exact, doar tocmai ce ai spus că lucrezi din greu, nu?„

Atunci bărbatul a clacat, ma împins și sa dus țintă spre biroul șefului său, sincer îmi pare rău, cred că va fi concediat, dar merita mai mult de la viață de cât să fie paznic, mă apropii de ușă observând camera care declanșează mecanismul de deschidere.

Apropii poza de pe cardul de acces de camera, aceasta îl înregistrează și se descuie, uneori e prea ușor. 

Înăuntru, Damien sare din sistemul de ventilație de pe tavan, lipind de el un furtun improvizat.

"Ce-a durat atât?„

Am ridicat din umeri nonșalant.

"Hai descuie ăsta„ arătă spre camera izolata, am introdus cartela de aces, ecranul a cerut și un cod. Damien sa apropiat și a tastat șirul de numere scris pe antebraț.

Planul pare să iasă ușor dar fiindcă a fost plănuit cu o lună înainte, a trebuit sa memoram orele in care angajați iau pauza și când se schimba tura la pază, care angajați pot fi ușor induși in eroare și filmările de la camerele de supraveghere sa fie schimbate cu cele cu o zi in urmă, adică în momentul de față pe ecranele paznicilor se redă filmul de ieri, iar noi nu existăm, chiar daca oameni m-au văzut la fața vor uita, nimeni nu știe să descrie pe cineva cuiva.

El îmi întinde un teanc de bani.

"Desfăi și aruncai in canal, o să-i absoarbă„

"Cât ți-a luat să-l faci?„

El schiță un zâmbet în colțul gurii dezvăluindu-si dinți.

Damien era o persoana foarte inteligenta în ce privea invențiile pe moment, nu-i plăcea însă sa le explice fiindcă pur și simplu știa că vorbește la pereți deoarece nimeni nu-l va înțelege cu adevărat despre ce vorbește.

Munca asta era grea pentru un singur om, bani erau mulți și nu-i puteam lua legați teanc fiindcă greutatea nu permitea absorbția, după erau aspirați bani călătoreau prin ventilația modificat de noi și aveau să ajungă în ghena de gunoi de afară, după ei urma da plecăm și noi tot prin ventilație, aterizând in genă unde înainte să ne ridicăm luam pachetul pe care l-am pus în urma cu câteva seri, un pachet in care erau haine, așa avea să ne deghizam in angajați la salubrizare

Nimeni nu s-ar gândi că facem ceva suspect, doi angajați adunând "gunoiul" Casian opri mașina specială langa noi, și coborâ sa ne ajute să încărcăm sacii.

Am urcat toți apoi și abia după ce a pornit motorul m-am putut relaxa, am zâmbit pe fereastră, ei râdeau bucuroși lovindu-se pe umeri de extaz.

"Am reușit bă!„

"Haha! Nu-mi vine sa cred, era un plan penibil nu credeam sa meargă„

Mașina derapă pe pietriș și se îndreptă spre șosea, tot drumul nu am putut rosti nimic, nu voiam sa cobesc, sau să le stric fericirea dar mă gândeam sia posibilitatea să fie opriți pe stradă. Damien privindu-ma insistent îmi ghicește gândurile ca de fiecare data.

"Al, am reușit! Ignoră gândurile negre și bucură-te, diseară petrecem!„ Strigă el strângându-mi brațul, am zâmbit slab, îmi vine greu să mă relaxez și să uit, ei privesc spre viitor mereu, iar eu mă uit doar la ce las in urmă.