În toiul războiului lor verbal am lovit masa, satul să-i văd așa.

Casian se uită la mine nervos.

"Și tu de ce vii așa târziu?"

"De ce țipi la el? Ești cumva mama lui să-i spui la ce ora sa vina acasă?!"

"Stăm să-l așteptăm să mâncăm împreună "

"Hai că da, de parcă nu știi ca nu mănâncă niciodată ca oameni, trăiește din trei guri, chiar așa Al, ai mâncat ceva azi?

Damien mereu a trecut prin emoții extreme ca peștele prin apă, asta mă intriga la el și nu știu cum reușește, îmi zâmbește amuzat trăgând un scaun sa se așeze lângă mine, dă peste cap un pahar de vin roșu, îl urmăresc tăcut, eram cel mai poți vorbăreț dintre ei, îmi plăcea să ascult și sa analizez cuvintele înainte să le spun.

"Ce naiba s-a întâmplat cu haina ta?" m-a întrebat Damien, privind tăietura lungă de pe mâneca paltonului meu, mereu ma mustra ca nu port echipamentul de protecție când mergeam cu motorul, deși îi explicam des că nu mi-e frica de moarte.

I-am aruncat o privire rece, directă. "Am intrat cu motorul tău în mașina lui Casian."

Cuvintele mele au căzut ca un trăsnet în liniștea bucătăriei.

Casian aproape scăpase o farfurie, ambii albindu-se la față. 

Cu doar un minut în urmă se certau aprins despre superioritatea mașinăriilor, iar acum au rămas muți.

Damien împinse brusc scaunul, fugind amândoi la fereastra care dădea înspre parcare. Au avut parte de o imaginație.. ușor indecentă as putea spune.

Motocicleta călare pe bordul mașinii, cu parbrizul spart, și alarmele pornite, sa dus mașina scumpă de lux mult visată, și libertatea vitezei a motorului mult râvnit.

Casian sa întors spre mine aruncându-mi o privire dezaprobarea, dezamăgirea întunecându-i ochii. Mă așteptam la o explozie de furie, dar în schimb, am văzut cum umerii i-se lasă înfrânți. 

Dar mă așteptam oarecum și la reacția asta, îi simțeam durerea din inima, iubea mașina aia nenorocită, dar și pe mine, avea de ales între a-și răzbuna mașina și să renunțe la prietenia asta sau să se împace cu gândul că nu le poate avea pe toate, familie ori bani.

Damien, pe de altă parte, s-a prăbușit în genunchi în fața mea, strângă în pumni materialul blugilor mei, tremura de nervi. Puteam să văd limpede cum se luptă să-și controleze furia, venele pulsându-i la tâmple, piercing-ul îi zvâcnea pe sprânceana stângă.

"De ce!" Mormăi printre dinți încleștați.

I-am privit pe amândoi cu o expresie impasibilă, aproape ipocrită. Știam că reacția mea calmă îi va înfuria și mai tare, dar nu-mi păsa.

"Ca sa nu va mai certați" îi răspund pe ton calm, atunci îl aud înjurând și lovind scaunul de lângă mine.

"Drace!" În secunda următoare se ridică în picioare și mă apucă strâns de gulerul cămășii privindu-mă în ochii, eu nu exprimam nimic, nici frica nici vinovăție, iar asta îl scotea din minți, îi citeam expresia, furia amestecată cu ură. 

Dacă eram oricine altcineva știam ca nu ar fi ezitat o clipă să mă strângă de gât.

Răsuflă greu, aburi și fumul de țigară erau expirați cu nervi în fața mea, scuipă cuvintele cu venin.

"Acum, dă-mi ceva, să-ți fac la fel, trebuie sa fim chit, așa fac frați nu?!" 

Într-adevăr nu eram frați de sânge și exploram ramura asta uitându-ne în stânga și-n dreapta cum făceau alți, nu știam întregime ce înseamnă sa ai o rudă de sânge, sa fi legat de cineva emoțional sau să împarți casa și lucrurile. Frați....sunt ce-i ce cresc împreună au același trecut, pot avea caractere diferite, pot avea hobby-uri diferite, uneori pot avea mame diferite sau tați diferiți, pe ei îi ține împreună sângele....dar pe noi ce?

M-am uitat tăcut la el câteva clipe, apoi m-am întors spre masă găsind suportul de tacâmuri, iau cuțitul ce-l mai mare, cu o însemnătate mare.

Îl înmânez lui, Damien se uita la el refuzând inițial să-l ia, apoi își ridică privirea întrebătoare și confuză.

"Vrei ce am mai de preț, nu?"

Damien mă urmărea cu anxietate în privire, găsind greu legătura cuvintelor mele cu ce avea în mână.

"Atunci, omoară-te!"

Damien aproape că se înecă cu propria salivă.

"Ești nebun?!"

"De ce ții atat de mult la un obiect?"

"Al! Te iubesc dar și motorul îl iubeam!"

"Îți poți lua oricând altul! Din câte știi deja nu ducem lipsă de bani!" 

"Nu poți să înțelegi ce relație e între un motociclist și motorul său!"

"Însoăre-te cu el atunci, cred că te așteaptă, condu-l pe ultimul drum!"

M-am răstit la el și cu asta, am ieșit din casă, lăsându-i să-și digere pierderile, auzind cuțitul cum sa înfipt în ușa pe care am închis-o în urma mea.

Revenind la întrebarea inițială... Ce ne ține pe noi împreună?