"Încă mai crezi că poți să mă iei de prost, puștiule?" vocea patronului era un șuierat jos, periculos. "Să trișezi în cazinoul MEU?! E spectaculos, recunosc. Dar știi și tu că spectacolul costă."

Casian zăcea legat de un scaun masiv de lemn, fața o mască de durere și sânge. Buza îi era spartă, un ochi aproape închis, iar gustul metalic al sângelui îi umplea gura. Însă în ochii săi, deși abia mai distingea contururile, sclipea viclenia. Schiță un rânjet după ce scuipă sângele.

"Prost e cel ce întreabă!" 

O nouă lovitură, mai puternică, în stomac. Casian tuși, aruncând o pată roșiatică pe covorul persan. Patronul, satisfăcut de reacție, își ajustă manșeta.

Disperarea începea să-i pătrundă în oase, nu doar din cauza bătăii, ci din cauza incertitudinii legată de băieți, se tot gândi la mesajului acelui necunoscut.

Casian își strânse pumnii, încordându-se, încercând să slăbească legăturile, sfoară groasă se rupse cu un scrâșnet uscat, tăindu-i pielea. 

În clipa următoare, cu o viteză uluitoare, se aruncă de pe scaun, folosind forța inerției pentru a-l lua prin surprindere pe patron. Acesta, dezechilibrat, se prăbuși la pământ, greutatea sa sunând ca o bubuitură surdă.

Doi paznici, atrași de zgomot, intrară în birou. Casian, deși bătut crunt, se forță să se țină bine pe picioare. Reuși să-l dezarmeze pe unul dintre ei și să-l lovească pe celălalt cu cotul în plex, lăsându-i pe amândoi la pământ.

Casian înainta un pic prin încăpere, ochii îi căzură pe pachetul de cărți de pe masa de poker. Pășind printre corpurile împrăștiate, smulse o singură carte și și-o îndesă în buzunar.

"Iau și eu asta ca amintire, băieți", spuse el, bătându-l ușor pe unul dintre ei pe spate. Se îndreptă apoi spre ieșire. Încercând să de-a de ei, îi sună non-stop.

Încercă iar și iar.

Același mesaj tâmpit redat la infinit, Casian vru să urle, sa arunce tot din calea lui. De ce nu răspunde niciunul?

In drum spre ieșire zărește pe cineva, se apropie de masa de blackjack întrebând crupierul dacă știa unde plecase băiatul roșcat.

"L-am văzut plecând cu o fată...", răspunse crupierul cu o expresie nepăsătoare

"Cum arăta?", întrebă Casian, rapid.

"Păr șaten, înaltă, rochie roșie..."

"Au plecat împreună?"

„Ă, nu, din câte îmi amintesc" biguii bărbatul în timp ce aranja cărțile, Casian i le lua din mână făcandu-l sa fie atent la el. Un paznic observa reacția bruscă și se apropie, crupierul faci semn că e totul în ordine.

"Te rog, smintești ceva care sa mă ajute!"

"Hmm, plecase cu niste indivizi, era întuneric luminile de aici nu te ajuta sa distingi pe cineva"

"Te rog"

Crupierul îl privi în ochi observând disperarea băiatului.

"Cu toată muzica de aici l-am putut totuși auzi strigând ceva"

„Ce?!", întrebă Casian, vizibil curios. Crupierul își frecă degetele pe ascuns, voia mită, Casian își miji ochii vrând să-i spargă fața.

"N-am nici măcar un leu!"

"Păcat" crupierul își mută atenția de la el.

Casian își cercetă buzunarele grăbit, disperat sa găsească ceva, dar avea buzunarele goale. Oftă, se uita în stânga și-n dreapta când era sigur că nimeni nu se uita sări peste masă și îl lovi pe crupier cu capul de marginea mesei, îl trase într-o parte mai întunecată din cazino și îl prinse de gât lipindu-l de perete.

"Vorbește dacă ție dragă viața!" Șuieră printre dinți, ochii îl săgetară pe bărbat. Crupierul tremură, sângele curgea leneș din nasul spart.

"Bine, bine! Cred că l-am auzit spunând ceva de o pasăre... n-am înțeles exact, vorbesc serios!" își ridică mâinile sa își apere fața.

"Pasăre?", întrebă Casian, nedumerit.

"Da, jur pe copii mei!" Spuse repede bărbatul, Casian se uită cu atenție la el observând că nu purta nici o verigheta pe deget.

"Nici nu ești căsătorit! Vierme mincinos!" Îl izbi iar de perete. 

"Nu! Te implor!"

"Zi ce a strigat și poate o sa mă gândesc sa te las viu!"

Bărbatul tremură.

"S-sticlete!" Zise lăsându-se în jos cu mâinile ridicate sa se apere de frică.

Ochii lui Casian se măriră. Sticlete. Repetă în minte având o revelație. Lasă crupierul și fugi, cu alte ocazii nu ar fi lăsat șpăgari doar cu o traumă psihică, dar nu avea timp, merse la cea mai apropiată secție de poliție.

****

La intrarea în secție, un agent îl observă pe Casian, cu fața tumefiată și hainele sfâșiate, gâfâind după alergătură. 

"Domnule, aveți nevoie de ajutor? Ce s-a întâmplat?" întrebă el, alarmat.

"Bună seara. Am înțeles că ați adus pe cineva recent..." Incerca să spună printre respirațiile sacadate.

"Pe cine căutați?"

"Ăm...băiat roșcat, cam atât de înalt" își ridică palma măsurând în aer o înălțime imaginară sub fruntea sa.

"Un nume ceva, aveți?"

"Eu am dar nu știu cum va spus vouă că îl cheamă" murmură trăgându-și sufletul

"Va atacat cineva? Vreți să chem o ambulanță?"

Casian, însă, ignoră întrebarile, scanând sala cu o privire grăbită. Dintr-o dată, zări o polițistă care ieșea dintr-un birou, încurcată de o mapă sub braț și cu o expresie obosită dar concentrată, îndesa un material roșu în geantă, părea că și-a terminat tura și se îndreptă spre ieșire. Casian a prins-o de mână pentru scurt timp oprind-o.

"Scuzați-ma"

"Ce faci domnule!?"

"Îmi pare rău, va rog daca puteți să mă ajutați cu o informație..."

"Mi-am terminat tura, mergi și vorbește cu ceilalți colegi"

"Nu pot!"

"Și de ce mă rog?"

"Sunt aici pentru o vizită urgentă." Vocea lui Casian, deși aspra, avea o anumită convingere, o autoritate pe care o exersase de nenumărate ori cu frați săi.

Femeia ridică o sprânceană. 

"Nu e ora de vizite, domnule. Și mai ales nu cu fața asta, ai fost sa te vadă un medic?"

"Nu!" replică tăios Casian, cu un zâmbet amar. "zi-mi unde l-ați dus!" 

"Lasă-mă în pace, sau dau ordin să fii arest pentru hărțuire!"

Privirea ei îl săgetă, ochi verzi nici nu clipiră in timp ce încerca să pară superioară.

Casian pufni cu un rânjet.

"Parcă îți terminasei tura!"

Femeia se încruntă, se întoarse pe călcâie și plecă grăbită cu pași apăsați. Privind-o cum pleacă cu o privire fixă și intensă, Casian își întoarse privirea apoi spre ceilalți angajați.

Se apropie de alt agent. Se gândi să folosească manipularea.

"Buna seara, domn' ofițer, scuzați deranjul la o ora așa târzie, înțeleg că nu e o ora de vizite, dar.. am o urgență ce nu poate aștepta.."

"Spuneți că rog"

"..E vorba de fratele meu mai mic, care...a dispărut, nu pot da de el și sunt sigur că cel pe care l-ați prins în seara asta îmi poate spune unde e"

Evident, Alister învața repede. Prea repede, tot ce făceam eu uneori. Toate tehnicile, toate observațiile, fiecare detaliu despre cum manipulez percepția fără să mint, le-a absorbit ca un burete. Doar că el a pus mai mult preț pe partea aia, pe sinceritate. Și asta poate fi periculos.

Îmi amintesc foarte clar și acum replica lui, de când eram copii: Ești bun la bluf, dar ești un laș. Miza reală te sperie, nu ești capabil să-ți asumi riscul. Cu chipul lui rece și un ton tăios. Pentru el, adevărul, nu era ceva ce simțeai că pe o vina și frică că trebuie făcut, ci mai degrabă așa era în firea lui. I-am răspuns repetat la întrebarea: de ce să minți? Ca sa te salvezi dar el îmi tăia răspunsul. Și dacă nu merită...Riscul? Adevărul e o sabie cu două tăișuri. Te eliberează pe tine, dar îi poate răni pe alții, sau îi poate întoarce împotriva ta.

Eu nu folosesc adevărul ca pe o armă oarbă. Îl scot la iveală doar când îmi servește, când pot controla reacția. Alister... el pare să-l folosească pentru propriul confort, pentru puritatea momentului. Îl admir, e curajos. Dar într-o lume ca a noastră, curajul fără control e sinucidere. Sper doar că va învăța să mănuie lama asta la fel de bine cum a învățat să o scoată din teacă.

Agentul ezită, simțind o presiune ciudată. Poate că nu era procedura standard, dar ceva din privirea lui Casian îl făcea să-l creadă.

"Bine, dar doar cinci minute"

Casian intră iute, iar la capătul unui coridor rece, îl găsi pe Damien într-o celulă pustie 

Damien se ridică, uimit să-l vadă pe Casian, mai ales în starea asta.

"Cass? Ce-ai pățit? Unde-i Al?"

Casian se sprijini de gratii, respirând greu. 

"Uf, nu mă întreba, îmi vine să te bat și pe tine, ai noroc de gratiile astea"

"La cum arată fața ta, nu cred că mai duceai o bătaie" râse Damien degajat, încrucișându-și brațele la piept și rezemându-se de gratii. Casian îi aruncă o privire încruntată și plina de dezgust.

"Da tu? Te-a prostit o fufă? Pe bune?"

"Agh, lasă-mă! Daca ai fi văzut-o și tu..." își flutură mâna plimbandu-se prin celulă supărat. Damien răsuci pe degete un plasticul rotund colorat.

"Uite ce am și idioți de polițiști nu au găsit" scoase un jeton cu o valoare surprinzătoare.

"Un jeton?" îl corectă Casian privindu-l perplex 

"Moneda de schimb a dracului" râse Damien aruncându-l in aer și prinzându-l la fix apoi înmânându-l lui.

"Wow, un jeton" răspunse Casian pe un ton sarcastic. "E doar un jeton, Damien! Unul!" Urlă pe șoptite înroșindu-se la fața, venele umflându-se pe gât de nervi.

"Nu te enerva ă îți cresc fire albe" râse. Frați mai mici aveau o plăcere să râdă de el, făcând tot felul de miștouri legate de parul lui alb, e bătrân de tânăr.

Casian își trecu degetele prin părul blond, strângându-l. Se plimba aiurea în cerc cu pași șovăielnici încercând să se calmeze și să se concentreze pe ce conta.

"Bine, bine, lăsăm asta deocamdată, nu știi unde e?"

Se întoarse serios spre prietenul său.

"Cine? Al? Nu, trebuia să fie în spatele meu, a plecat pur și simplu" 

"La dracu, daca îl găsesc îi rup picioarele pentru faza asta!"

"Lasă-l măi, e mic și el, are nevoie de distracție nu sa stea cu frații, n-ai adus și tu o țigară?"

Casian îi privi drept în ochi fara o expresie pe chip, strângând din dinți forțându-se sa rămână pe loc să nu-i tragă una.

"Nu, n-am adus, dar am adus asta"

Inspiră adânc și scoase cartea de joc din buzunar.

"Jokerul? Razi de mine?" întrebă Damien, confuz.

"Mă gândeam că aici nu o sa ai oglindă și poate vrei sa te vezi din când în când " 

Rânji blondul îndepărtându-se câțiva pași, Damien pufni ridicând bărbia în aer în timp ce își întoarse fața de la el. Casian se întoarse spre ieșire chiar la fix când ușa se deschise, vrând agentul să anunțe că expirase timpul vizitei.