Nu doar că se ocupa de cazul lor, dar, în mintea lui Casian, acea polițistă era foarte probabil să ascundă mai multe de cat știe. Ea la arestat pe Damien putea foarte bine și pe Alister, să-l fi reținut, să-l fi interogat, să-l fi dus în altă parte, sau l-au arestat direct fara sa mai caute dovezi.

Pufni într-un rânjet amar, călcă apăsat grăbind pasul.

La secție, polițista era protejată de colegi și de legi. Însă acasă, ea era vulnerabilă. Urmărirea ei a fost singura cale, disperată și directă, de a o forța să vorbească prin orice mijloace.

Se mișca aidoma unei umbre tăcute, aproape invizibil în labirintul străzilor lăturalnice. Pe străzi, o faună ciudată de indivizi nocturni ieșeau la plimbare, dar atenția lui era fixată pe o singură figură: polițista. Era obosită, asta se vedea.

Umerii lăsați, mersul apăsat, o aură de preocupare îi înconjura silueta fragilă. Își ducea grijile departe de ochii lumii, probabil încercând să le îngroape în adâncul nopții.

O secundă de neatenție în mulțimea ce forfotea haotic și ar fi pierdut-o. Casian nu-și permitea asta. 

Deși insigna ei de polițist trebuia să-i confere o anumită autoritate, în ochii bărbaților beți care-i barau calea, nu era decât o femeie vulnerabilă. Casian își dădu ochii peste cap. Nu avea chef de acte de eroism.

Femeia, cu o mișcare rapidă, scoase din geantă un spray cu piper și nu ezită să-l folosească cu generozitate. Bărbații căzură la pământ, urlând și ținându-se de ochi, în timp ce ea își continuă drumul, liniștită, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Casian zâmbi.

Ah, Vipera. Aruncă cu venin.

Când, în cele din urmă, o văzu intrând într-un bloc și o observă la o fereastră, la un etaj superior, unde se aprinsese lumina, Casian nu mai stătu pe gânduri. Începu să se cațere. Fereastra era deschisă, femeia voia să aerisească apartamentul în timp ce-și făcea duș. 

O mană cerească pentru el.

Pătrunde înăuntru. Ușa de la baie era întredeschisă, iar aburii calzi dansau în lumina slabă a holului. Casian o văzu prin fanta îngustă. Era înfășurată doar într-un prosop alb, care-i acoperea trupul ud, conturându-i formele. Părul ei șaten era ud, lipit de gât, și o picătură de apă se prelingea încet pe clavicula ei. 

Casian aștepta să iasă din baie, fără un sunet. Lumina difuză de la veioza patului îi punea în evidență contururile feminine, iar parfumul subtil de săpun și piele udă îi umplu simțurile. Doar un pocnet de la parchet fu de ajuns să-i trezească spiritul de polițist, Femeia se întoarse brusc, ochii ei mari și verzi se deschiseră de șoc. Totul durase doar o secundă.

Casian înghiți în sec, observând cum prosopul, prins precar, abia îi acoperea coapsa. Instictiv, ea își încrucișă brațele la piept, de parcă gestul i-ar fi putut oferi protecție.

Fără a-i da timp să reacționeze, cu o mișcare fulgerătoare, o prinse de mijloc. Mâna lui îi astupă gura, chiar în clipa când voia să strige.

O trase aproape de el, atât de aproape încât îi simți respirația accelerată pe pieptul său. Ochii ei se mișcară frenetic, căutând o cale de scăpare, în timp ce pe obrazul ei se prelingea o picătură de apă, sau poate o lacrimă de spaimă.

"Te-ai gândit vreodată că o să ajungi sa pățești asta? Din cauza ta se întâmplă tot!" Îi șuieră in ureche 

Fata scutură din cap speriată și confuză, parul ud se lipea de brațul lui, hainele lui Casian erau ude de la ploaie dar pilea îi ardea de nervi și adrenalină. 

"Știu că tu l-ai prins pe Damien" îi șopti la ureche, vocea sa ii era un freamăt amenințător. "L-ai luat și pe Al, nu-i așa? Unde l-ai dus?!”

Femeia se zbătu, corpul ei îndoindu-se sub atingerea lui, încercând să se elibereze din strânsoare. Reuși să își întoarcă fața astfel privirile lor se întâlniră, Casian își îngustă ochii, nu-i plăcea cum fusese manipulat în trecut de diverși oameni, cum fusese folosit și prostit. Iar acum acei ochi mari și verzi ce îl priveau de jos, se măriră de frică sclipind în întuneric de inocență cerșind milă. El își încordă maxilarul oftând zgomotos, ea nu scapă acest mic detaliu în care el slabi strânsoarea. Își mută fața în cât să-l poată mișca de mana, Casian tresări și se schimonosi la față. 

"Nu știu despre ce vorbești!” reuși să murmure, Casian își coborî mâna sub gâtului fragil al feței. Încercând să nu pună prea multă presiune. Corpul ei părea plăpând și palid, munca în exces își pusese amprenta asupra sănătății ei.

"Undei. Alister?!” insistă Casian, strângând-o de talie.

Fata, cu o privire fulgerătoare, întinse mâna spre pistolul pe care-l lăsase pe măsuță. Casian observă mișcarea și, cu piciorul, răsturnă masa cu zgomot. În aceeași clipă, o voce răgușită se auzi din camera alăturată.

"Irinuca, mamă, ce sa întâmplat?"

O bătrână, cu părul alb și ochelarii pe nas, cochetă, apăru în prag. Casian îi dădu drumul fetei, iar aceasta își aranjă repede prosopul înfășurându-l mai bine în jurul taliei.

"Nimic, mamă," spuse Irene, încercând să pară calmă.

"Da’ el cine e?” întrebă bătrâna, cercetându-l pe Casian cu o privire bănuitoare.

"Un… coleg, mamă," bolborosi fata, evitându-i privirea intrusului. Casian își trecu privirea rece și încruntată peste bătrână apoi pe fată.

"Locuiești cu mămică?" întrebă Casian, ironic, cu un zâmbet pe buze.

Irene își încleștă maxilarul. 

"Nu-i treaba ta!" Se întoarse căutând niște haine în grabă.

"Sunteți împreună?" deducția maicăsii fu rostită cu o sinceritate dezarmantă. Irene făcu ochii mari de uimire, obrajii deja îi ardeau de jenă și fără să mai arunce o privire spre băiat. Casian nu se putu abține să nu zâmbească.

"Hai, mamă, să-ți iei pastilele" spuse ea, apucând-o pe bătrână de braț și ducând-o în cealaltă cameră, oftând greu.

Când se întoarse, îl văzu pe Casian ridicând măsuța răsturnată.

"Pleacă naibii din apartamentul meu, înainte să chem poliția!" Se răsti, vocea-i tremurând de furie.

"Nu erai tu poliția?" replică el, cu un rânjet plin de ironie.

Irene își strânse pumnii, furia-i fierbea în vene. "Ieși afară!"

Casian își ridică palmele în semn de predare.

"Bine, bine, plec.."

"Acum!" Șuieră ea arătând ușa, Casian se îndreptă spre ușă apoi îi prinse mâna și o trase spre el.

"Plec, da cu tine!" Fata îl privi șocată și confuză neavând timp să proceseze, sa obiecteze, Casian zbură cu ea pe geam.

"A, ești nebun! Dă-mi drumul!" Casian se prinse cu o mână de bordura blocului, picioarele erau suspendate în aer. Privi peste umăr și estima câți metri are fi până jos.

"Chiar vrei să-ți dau?"

Inima fetei încremeni când el se făcu că o scăpa, se agață cu unghiile de el.

"Ce vrei de la mine? Ți-am spus că nu știu nimic"

"Minți!" Casian dădu drumul la mâna când fusese sigur că picioarele o să-i aterizeze pe alt prag, fata își astupa gura înăbușindu-și un țipăt.

"De ce nu țipi?" Întrebă el pe un ton relaxat, traversând cu ea în brațe o balustradă ca mai apoi să sară pe alt balcon.

"Cum sa țip? Daca mă recunoaște cineva, din cauza ta o sa mi-se ducă de râpă toată cariera"

Casian își plimbă limba de-a lungul dinților gânditor.

"Sincer, nu prea ți-se potrivește"

"N-ai idee cat am sacrificat sa ajung unde sunt!, Dar ce să știi tu despre sacrificiu"

"Adică... luată în brațe de un hoț? Erau căi mai ușoare să ajungi aici" râse scurt 

"Nu! Nu-mi mai răstălmăci cuvintele, din cauza voastră nu am eu pe cineva care să mă apere" 

"Cum adică?" Se opri pe marginea bordurii 

"Voiam să fiu atât de mult avansată in grad cu cazul vostru că nu ma mai interesat nimic altceva, nici să merg la o întâlnire să cunosc pe cineva"

"De ce vrei sa fii așa tare avansată?"

"Mama ei bolnavă, are nevoie de tratament și costă" 

Casian rămase în pic pe gânduri.

"Îmi pare rău" a răspuns cu o sinceritate tristă.

"Din cate știu nici tu n-o duci mai bine"  spuse privind în jos sa afle cat de sus erau, dar Casian strânse din dinți și o sălta în brațe sa o prindă mai bine și să-i îndrepte privirea.

"Nu, nu te uita în jos, o să incepi sa crezi că o să cădem și o să mă faci și pe mine sa cred."

"De ce mă iei cu tine? Nu te pot ajuta"

"Ba poți"

"Îți faci iluzii" Irene își mută privirea de la sol pe chipul lui, observând zgârieturile și pilea vânătă pe alocuri, simțind regret." Ascultă, îmi pare sincer rău pentru amici tăi"

"De ce?"

"Îmi imaginez cum e sa fi fost în locul tău, abandonat într-o casă de copii și singurele persoane dragi sa fie arestate"

"Wow, știi multe despre mine" răspunse ironic." Nu-ți face griji pentru ei, știu să-și poarte de grijă"

"Îmi spui mie sau vrei sa te convingi pe tine?"

"Ce ageră ești" următorul salt a fost pe pământ, ezită o secundă apoi o puse jos pe picioarele ei.

"Ce vrei mai exact de la mine?"

"Ai o mașină..." Gândi cu voce tare

Fata încremeni apoi își cercetă buzunarele geci pe care o luase în grabă de pe pat, găsi o pereche de chei de rezervă. Casian le smulse din mana ei.

"Hei!" Protesta pentru grosolănia lui.

"Eu conduc"

"Ai măcar permis?"

"Tu ai permis să umbli așa pe stradă?" Schiță un zâmbet în colțul buzelor arătând spre ținuta ei, geaca de piele nu reușea să se încheie de grosimea prosopului înfășurat în jurul pieptului, prosopul atârnă deasupra genunchilor încercând pe cât posibil să o acopere. Fata pufni nemulțumită.

"Din cauza ta nu am apucat să-mi iau niște haine!"

"Și crezi că mă simt vinovat?" Fata îl privi cu un amestec de jenă și indignare.

După ce urcară în mașina fetei, Irene găsi genata pe bancheta din spate, începu să o cerceteze, căutând orice sa poată purta. Casian își ajusta scaunul și oglinda retrovizoare, observându-i chipul stupefiat, al fetei, când găsește rochia roșie pe care o folosise în cazino. Casian se abținu greu să nu izbucnească în râs.

"Am auzit că te prinde bine rochia aia" 

fata îi aruncă o privire urâtă. El chicoti și porni motorul.

"Unde mergem?"

"Îl i-au pe Damien, de acolo ne întoarcem la cazino, simt că mi-a scăpat ceva..." sprâncenele lui Casian i-se încruntară adânc, privirea absenta îndreptată înainte, degetele se încleștau pe volan, gândindu-se la locul ăla, o gaura neagră ce atrăgea numai probleme.

"Cum adică îl "iei" e arestat l-am prins în fapt, sunt dovezi ce îl incriminează și dacă stau să mă gândesc și tu trebuia să fii cu el"

"Draga mea, îmi imaginez numai câte nopți nedormite ai avut urmărindu-ne pe noi, dar oricâte cătușe ne-ai pune, nu poți să ne ții închiși" Chipul fetei i-se întunecă privindu-l confuză.

"Nu-l poți ajuta să iasă de acolo, n-ai cum, e imposibil chiar și daca ai mitui un avocat bun.." murmură ea cu vocea aproape stinsă de ce realizase.

Casian gemu. Nu de durere, ci de o iritare profundă la auzul fatalismului ei. 

"Nu mai eram infractor dacă aveam o gândire așa negativistă, sa stau cu frica că voi fi prins la fiecare colț."

Schiță un zâmbet rece, un amestec de durere și ironie, ignorând complet vânătăile de pe față. Privirea lui, deși obosită, era pătrunzătoare. "Magicienii nu cunosc imposibilul"