"Of, mașina mea!" exclamă Irene, încordată, strângând mânerul ușii.

"Puteai să mă lași pe mine să conduc!"

Casian îi aruncă o privire tăioasă în oglinda retrovizoare, un zâmbet amar pe buze. "Și să mă duci unde ai vrut prima oară, după gratii?" replică el, tăindu-i orice replică și deschizând ușa.

Damien, care așteptase undeva în apropiere, iese din umbrele nopții. Complet relaxat, aproape sfidător, trage ultimul fum dintr-o țigară pe care o aruncă apoi pe jos. Cu o mână adânc în buzunarul paltonului, se apropie de mașină, 

Casian, un licăr jucăuș în ochi, deschide ușa pasagerului din față. 

"Doamnele mai întâi," spune el, făcând un gest teatral spre Damien.

Damien se așează, dar abia acum realizează gluma lui Casian. 

"Da' nu-s femeie!" replică el, cu o grimasă amuzată, dar Casian îi trântește ușa înainte ca el să poată continua, ascunzându-și un râset care-i scutură umerii.

irene se aplecă în față între cele două scaune.

"Nu înțeleg, cum ai ieșit din secție neobservat?" murmură ea, privindu-l pe Damien cu o confuzie aproape comică.

Damien trasări ca curentat pe scaun.

"Wtf! Tu ce dracu cauți aici, sticlete?!" Strigă el inima să-i sară din loc.

Casian intra în mașină pe locul șoferului.

"Aparent, se pare că sunt răpită" spuse fata lăsându-se pe spate cu mâinile încrucișate la piept. Damien se apleacă spre Casian.

"Ești nebun! daca își dă cineva seama că a dispărut? Acum trebuie sa scăpăm de ea!"

"Nu!" Sări Irene. "Nu puteți! O să faceți închisoare pe viață!"

"Îți aruncăm cadavrul la marginea orașului, nimeni nu va știi de tine!"

Fata tresări de frică, se aplecă în față vrând să tragă frâna, Damien o prinde de încheietura și o împinge în spate pe banchetă.

"Stai jos, și bucură-te de plimbare, sticlete!" Se răsti el

"Nu-mi mai spune așa!"

"Tăceți! Trebuie sa gândesc" strigă Casian acoperindu-le glasurile aprinse,

punându-și fruntea pe volan, obosit, gândindu-se la ce sa facă în continuare, avea o polițistă in spate un frate evadat care a pierdut bani, și celălalt dispărut cine știe pe unde.

"Unde mergem?"

"La cazino, acolo l-am văzut ultima oară, trebuie sa fie cineva care la văzut plecând, nu?" Întrebă Casian cu speranța în glas 

"Ok, pornește odată!" 

Motorul scoase un sunet de scârțâit, muta schimbătorul de viteze, călcă apăsat pedala de acelerație. Roțile mașinii derapau de pe loc, Casian se încordă, degetele i încleștate pe volan.

Irene se aplecă în față.

"Cum ai evadat?" Întreabă iar punându-si bărbia pe umărul scaunului pasagerului.

Damien, făcându-si mâinile căuș să-și aprindă o altă țigară, savurând momentul, își flutură degetele în fața ei, ca un scamator. 

"Ca prin magie!" spune el, râzând, sufla alt fum spre ea.

****

Ușa celulei metalice se închise cu un clic sec în urma paznicului. Damien rămase pe patul incomod, cu spatele la ușă, În mâna lui, strânsă puternic, simțea marginea rigidă a Jokerului pe care Casian i-l strecurase.

Știa că era singura lui șansă. 

Damien zâmbi amar. Casian avea întotdeauna un plan, nu-i scapă nimic, planifica totul în cel mai mic detaliu.

Nu era prima dată când Damien se afla într-o situație strânsă, datorita felului lui de afi, nepăsător și dornic de distracție. însă de data asta era diferit. 

Alister dispăruse, iar Casian era într-o stare jalnică. Nu se putea baza pe nimeni altcineva.

Așteptă. Tăcerea secției de poliție se așternu greu, întreruptă doar de ecoul sporadic al vocii unui ofițer dintr-un birou îndepărtat. Însă nu tăcerea era cea care-l preocupa. Ochii lui Damien scanau celula, căutând. Pe peretele opus, sus, o mică lentilă roșie pâlpâia discret: camera de supraveghere.

Apoi, se auziră pașii greoi și ritmici ai paznicului care se întorcea cu mâncarea și apă, cina de seară.

Damien se ridică și se apropie de gratii, ochii îi scanau mișcările agentului cu o precizie rece. Paznicul, un bărbat plictisit, așeză tăvile pe o deschizătură din ușa celulei, fără să acorde prea multă atenție prizonierului.

În timp ce paznicul se apleca, cu spatele pe jumătate întors, Damien acționă. Cu o mișcare iute, stropi discret Jokerul cu puțină apă dintr-un pahar de pe masă. Apoi, înainte ca paznicul să-și revină din poziția aplecată, Damien aruncă rapid cartea. Jokerul, umed, zbură direct spre camera de supraveghere, lipindu-se de lentilă. Imaginea pe monitorul paznicului din biroul de control se transformă într-un ecran alb-negru. Totul durase o fracțiune de secundă.

Într-o mișcare fluidă și brutală, își strecură brațul prin deschizătura ușii și îl sugrumă pe paznic, trăgându-l spre gratii. Omul, luat complet prin surprindere, nu avu timp să reacționeze. Damien îi dădu un pumn precis sub bărbie, iar paznicul se prăbuși la pământ, inconștient.

"Șșșt, ți-ai mâncat cariera, e timpul de siestă nu?"

Fără să piardă o secundă, Damien luă cheile din centura paznicului căzut. Mâinile lui, învățate să lucreze cu broaște și sisteme de siguranță, găsiră rapid cheia potrivită. Un clic metalic, și ușa celulei se deschise. Damien ieși silențios din celulă, ca o fantomă. Era liber. Fără să privească înapoi, se strecură pe coridorul gol, apoi pe o scară de serviciu, ieșind în noaptea orașului. Nu avea timp să se bucure de libertate. Gândul îi era la ceilalți.

****

Damien coborî din mașină cu un oftat obosit. Se întinse, ca și cum ar fi fost la o plimbare de seară, apoi se sprijini de portieră, ochii lui ageri scanând împrejurimile.

"Stai aici. Nu mișca." Îi ordonă Casian.

"Ce?! Nu! Vin și eu!" mormăi Irene din interior, privindu-l pe Casian cum ieșea, acesta îi aruncă o privire tăioasă peste umăr. 

"Am spus nu!" replica el, închizând ușa. 

Băieți își aruncară priviri și semnele subtile apoi se strecurau printre clădirile din spatele cazinoului, lumina slabă a felinarelor abia le contura siluetele.

Aerul rece al nopții le mușca obrajii, purtând mirosul de fum de țigară și de gunoaie. Era o liniște ciudată, ruptă doar de zgomotul îndepărtat al mașinilor și al muzicii de la cazinou.

Brusc, dintr-o alee întunecată, apărură trei bărbați mascați, cu cagule negre, care împingeau două fete tinere spre o dubă neagră, cu geamuri fumurii, parcată strategic la marginea umbrelor. Fetele erau agitate, se zbăteau dar nu aveau forță să se opună, iar vocile lor se auzeau înfundat, estompate de bandajele de la gură. Scena se desfășura rapid.

"La naiba!" șuieră Casian, ascunzându-se rapid în spatele unei mașini de marfă, trăgându-l și pe Damien după el. Acesta se izbi de mașină nedumerit. 

"Ți-am zis să fii atent, nebunule! Ești un magnet pentru probleme! Era să ne vadă din cauza ta."

Damien, însă, nu-l ascultă. Ochii lui erau fixați pe bucata de hârtie pe care recuperase, o ținea strâns în mână. O întoarse pe toate părțile studiind-o cu atenție.

"Ce e?" Întrebă îngrijorat văzându-l alb la față. Damien ridica privirea spre el apoi coborî spre hârtie, recunoscând-o.

"E a lui Alister," mormăi Damien, vocea lui plină de o gravitate, îl privi îngrozit pe Casian.

"Cum adică?"

"L-am văzut când a luat-o din cafenea"

Cassian se încruntă, nedumerit.

"As fi înțeles dacă i-ar fi căzut telefon, dar asta..pff" își dădu ochii peste cap.

"Daca a lăsat-o intenționat?"

"Oricum ar fi, îmi vine să-l strigând de gât, tare mult ii place sa se bage in probleme."

"Daca a văzut și el fetele alea e clar că s-ar fi dus să se bată cu ăia "

"Crezi că e..?" Damien nu îndrăzni să își continue gândul, nu putea rosti cuvântul.

"Nu fi prost, Al e impulsiv dar nu naiv, nu cred că s-ar fi aruncat în foc știind că nu are șanse de reușită" Casian privi atent împrejurimile căutând un indiciu, ceva, care sa nu le frângă inimile cu verdictul final.

"Îmi pare rău de prietenul vostru" spuse o voce din spate 

Casian se întoarse brusc, inima sărind din loc. Era Irene. Apăruse ca o fantomă, ochii ei mari, plini de groază, fixați pe scena din aleea întunecată: bărbații mascați, duba, fetele.

"Ce cauți aici?! Ți-am spus să stai în mașină!" șuieră Casian, vocea lui un amestec de furie și disperare. "E periculos! Ești nebună?!"

"E periculos fiindcă e fata sau că e polițistă?" Întrebă ironic Damien chicotind.

Irene, însă, părea să nu-l audă. Fața îi era albă ca varul. Ochii ei ageri procesau scena, transformând groaza în furie rece.

"Trafic de persoane," șopti ea, abia auzit. "Trebuie să chem întăriri! Trebuie arestați pe loc!" Spuse cu o altă voce venită din adâncul curajului antrenat în poliție. Făcu un pas înainte, ignorând pericolul.

Casian o apucă brusc de încheietura mâinii, oprind-o. Privirea lui era intensă, aproape ai crede că îi pasă de străină. 

"Stai! Nu-i momentul să te joci de-a eroina! S-ar putea sa ajungi ca fetele alea"

Irene își smulse mâna.

"Poți să nu mă mai subestimezi!? Am insigna și arma la mine in geanta, pot să opresc calvarul lor"

"Go for it! " Râse Damien in sinea lui.

"Puteți să vă potoliți? Nu-i de joacă cu ei, Irene, știu ca ești în stare să te pui cu toți" îi spune prinzând-o de umeri și privind o in ochii, amintindu-și de indivizi dați cu spray pe aleea blocului ei. 

"Dar am impresia că uneori încrederea asta de sine, pe atât de mare pe atât de oarbă e, o sa te facă o țintă sigură"

Privirea lui de întoarse spre aleea întunecată lăsând-o să se gândească la ce a spus. Luminile de la duba traficanților se aprinseseră, motorul prinsese viață cu un zgomot înfundat.

Duba începu să se miște încet, un monstru negru ce se topea în umbrele orașului. Băieți se priviră, un acord tăcut trecând între ei.

"Trebuie să-i urmărim," spuse Casian, o hotărâre severă în voce.

"Vin și eu," insistă Irene, făcând un pas.

Casian se întoarse brusc spre ea, îi cuprinse mâinile, strângându-i-le cu blândețe, forțând-o să rămână pe loc. 

Apoi, scoase ceva din buzunarul interior al jachetei sale. Era jetonul gros, metalic, pe care Damien i-l dăduse în cafenea. Îl așeză în palma Irenei și i-o închise la loc, sigilându-l în pumnul ei mic.

"Nu-ți pot garanta o mărire la job," spuse Casian, vocea lui coborând într-un ton serios, aproape moale. Cu asta dezvăluindu-i că nu se vor mai întâlni curând.

"Dar îți pot asigura tratamentul mamei tale. Poate și un concediu." Zâmbi trist.

Irene rămase împietrită, simțind metalul rece al jetonului în palma ei. O senzație iminentă îi făcea inima să bată mult mai repede, un ritm sălbatic ce-i inunda urechile. Nu era frica de a pierde un infractor. Era o teamă mult mai profundă, mult mai personală. Simțea o frica de a pierde... hoțul care-i furase inima.

Sentimentul pe care îl nutrea nu era doar nepotrivit, ci și o încălcare directă a principiilor etice și profesionale pe care le jurase ca polițistă. Era inacceptabil să simtă așa ceva pentru un infractor . Ar fi putut să-l rețină să-l aresteze acum, pe loc, sa se răzbune și pentru că o târâse până aici însă, mintea ei ageră era acum în ceață. Sângele îi urcă în obraji, se înroși la față complet când Casian se aplecă spre chipul ei. 

Inima ei stătu în loc, o pauză dureroasă, anticipând doar.

"Hai, Cass! Pleacă!" îl grăbi Damien, din umbră, simțind că pierd duba.

Blondul ezită o clipă, o clipă scurtă. Apoi, îi sărută ușor obrazul, o atingere abia delicată.

"Ai grijă de tine, Irene," îi șopti el cu un murmur cald, înainte de a se întoarce brusc.

Nu mai așteptă un răspuns. Împreună cu Damien, se aruncă în umbră, urmărind duba traficanților care dispărea în depărtare.

Irene rămase singură, într-un vârtej de emoții. Încă îi simțea buzele pe obraz, prezența lui, chiar și după ce dispăruse. Ar fi vrut să-l rețină mai mult, să-l tragă înapoi, dar mâinile îi erau strânse, închise în jurul jetonului rece, nici nu-l băgase in seamănă până atunci. Deschise palmă să-l vadă și cu cealaltă își acoperi gura de uimire. 100 de mii de euro.

După ce siluetele băieților se pierduseră în noapte, Irene se întoarse încet la mașina ei. Inima încă îi bătea nebunește. Agitația îi cutremură tot corpul. Se tot gândi, era o sumă prea mare, ar fi putut fugi din tara cu atâția bani, de ce ar fi făcut asta pentru ea? Se puse pe scaunul șoferului, ștergându-si o lacrimă, apucă stația cu mâna tremurândă.

"Atenție, toate unitățile din zona." Începu ea încercând să păstreze un ton serios. " cod 210. Suspecții au plecat din parcarea cazinoului, solicit echipaje de urgență să-i urmărească, aduceți întăriri!"