Fata confirmă cu o mișcare a capului, își cercetează parul și scoate două, parul său lung îi cade pe umerii goi.

"Ce vrei sa faci?"

"O sa vezi!"  

Am răspuns serios, în timp ce mă întinsesem sa le iau. Una o țineam în mână iar pe celălalt între dinți, le fixezi cu grija într-o gaură minuscula lângă broasca cătușelor, apoi când reușesc să întredeschid una îmi încordez brațele și le smucesc în părți, căutușele se sparseră cu un clinchet aterizând pe podea.

Fata rămase surprinsă.

"Cum..ai? "

"Nu e prima mea evadare.."

"O să pleci după ajutoare?" Mă întrerupe ea cu ochii sclipind de speranță.

"Nu" răspund direct. " Nu o sa vina nimeni sa ne salveze, am impresia că răpirea voastră nu a trecut neobservată ci mai degrabă cu nepăsare"

Pe oricine aș aduce aici va închide ochii și va pleca înapoi zicând că nu e de competența lor și să chem pe alți, așa merg lucrurile în țara asta, tu ești hamsterului în roata lor infinită. 

"Nenorociți!" spuse cu o urmă de furie si resemnare. 

Lilith rămase cu o privire încruntată de indignare. O privisem în ochi serios. 

"O să te scot de aici!"

Nu îi promisesem, i-am spus-o ca pe un fapt. M-am ridicat în picioare, încercând să îmi mențin echilibrul, eram încă amețit, dar nu-mi permiteam sa mă odihnesc. Am scrijelit pereții cu ce-am găsit, cioburile de sticlă, unghiile. Aveam nevoie nu sa fac o gaură în perete ci sa adun țărână. Am strâns o in pumn.

După un timp îndelungat de așteptare, Lucien intra in camera, nu mă așteptasem să intre el, se uita în jur și se răstește la celălalt bărbat.

"Unde e?!"

"Aici l-am legat jur" se apăra paznicul

"Idiotule! mă deranjezi pentru cineva de care nici nu ești sigur daca l-ai prins?!" 

Bărbatul stânjenit își aplecă privirea, Lucien se uită prin camera apoi privirea i cade pe fata legată. 

"Poate a fugit să anunțe poliția!" Spuse iar paznicul.

"Nu..." Lucien căzu pe gânduri "Nu... n-ar fi lăsat-o aici"

"Nu avea pe unde sa iasă, sunt gratii la geamuri, trebuie sa fi rămas în clădire, o să-l găsim!"

Lucien se aplecă spre ea, fără să scoată un cuvânt, și îi strânse brutal fața cu o mână, obligând-o să-l privească.

"Tu știi unde e," spuse el, vocea-i joasă, plină de amenințare.

Lilith se încruntă, privirea ei era plină de încăpățânare. Nu voia să spună nimic.

"Scuipă tot sau te paște bucătăria!" o amenință Lucien pe un ton rece ca gheața.

Lilith se cutremură, ochii ei căprui mărindu-se de groază, privirea ei se mută spre mine. Înțelese instantaneu la ce se referea Lucien, la soarta celorlalte fete din "bucătărie", cele spintecate de organe și vândute pe bucăți. Era o teamă pură. M-am speriat și eu dar am încercat să stau pe loc. I-am făcut un semn subtil din cap, aproape imperceptibil, dându-i voie să vorbească.

Lilith își întoarse privirea spre Lucien. Totul a durat doar o fracțiune de secundă, o ezitare abia perceptibilă. Apoi se gândi iute la ceva, Lilith îl scuipă în față. A spulberat calmul și siguranța de sine a lui Lucien.

El se ridică tresărind și înjurând, apoi, observă bărbatul căzut și pe mine în spatele lui.

Îi arunc mâna plină de țărână în față, Lucien urlă, resturile de tencuiala lipindu-se de față. M-am mișcat cu o viteză pe care nu o credeam posibilă după acea injecție, probabil adrenalina acumulată, m-am repezit spre el. 

L-am prins de umăr, trăgându-l în jos. În timpul luptei, cămașa lui Lucien s-a rupt chiar la umăr, dezvăluind o porțiune din piele. Întipărită parcă în carne, am zărit un fel de cicatrice asemănător unui semn de naștere.

O semilună maronie, din chiar centrul său, o linie se înălța vertical, ascuțită și zimțată, ca vârful unei stele căzătoare, în jurul cicatricei se adunară vene subțiri și încâlcite.

Inima mi-a sărit în piept. 

O lovitură puternică în spatele genunchiului îl făcu să-și piardă echilibrul, apoi una după ceafă, l-am puse la pământ, cu un zgomot surd.

lau cheile și mă apropii de Lilith, îi desfac rapid lanțurile. Văzându-i bucuria de pe chip.

"Mersi.."

"Ești curajoasă, Lilith"

Fata își dă o șuviță după ureche evitând contactul vizual.

"Știi unde e ieșirea?" 

"Nu" răspund scurt "Dar o să găsim noi ceva" 

Nu m-am îndepărtat bine de ușa camerei că am simțit aerul prea liber in jurul meu. Nu venea. M-am oprit, inima îmi bătea îngrijorată, m-am întors. Lilith stătea in același loc, privindu-mă cu o expresie de profundă neliniște și rușine abia schițată pe chipul ei palid.

Își freca degetele nervos, unul de celălalt, un gest mic, pe care îl cunoșteam prea bine. anxietate. Buzele îi erau strânse, ca și cum se lupta daca să spună ce o apasă sau nu. Tăcerea s-a prelungit, încărcată de tensiune.

"Ce e?" am întrebat-o, confuzia mea transformându-se într-un soi de exasperare. "Nu vii?"

"E-eu...nu pot merge," a șoptit, iar cuvintele i-au ieșit cu atâta greutate, de parcă fiecare silabă o durea. 

"De ce ?" Am întrebat ca un prost, fiindcă mi-am dat seama prea târziu la ce se referă.

Și-a ferit privirea de a mea, ochii ei fixându-se pe podeaua rece, plină de praf. Un val de înțelegere, brusc, m-a lovit.  Realitatea cruntă a situației ei s-a așezat peste oboseala mea. Nu am presat-o cu alte întrebări inutile. Nu acum.

Fără să spun ceva, m-am apropiat. Pașii mei au fost siguri, intenția clară. M-am aplecat, mi-am strecurat mâinile cu delicatețe, dar cu fermitate, una pe sub genunchii ei subțiri, cealaltă sub spatele ei fragil. Am ridicat-o. 

Greutatea ei era mai mică decât mă așteptam, un fapt al suferinței prin care trecuse. Lilith a tresărit ușor, apoi s-a agățat instinctiv de gâtul meu, iar chipul ei mic și-a găsit repede loc pe umărul meu. Răsuflarea ei calda îmi gâdilă gâtul, o prezență reală, în ciuda fricii care-o înconjura, corpul ei părea să se relaxeze.

"Îmi pare rău," a șoptit din nou, cu buzele lipite de umărul meu, vocea abia un suspin. "O să te încetinesc."

"Nu-ți face griji" am răspuns rapid, încercând să-mi fac vocea cât mai domoală, de parcă vorbeam despre o banalitate. "Sunt iluzionist, Dispar cu tine într-o clipă."

Un mic pufnet. Apoi, un chicotit slab, a fost suficient sa mă facă să zâmbesc, sa scap de tensiunea acumulată. Bineînțeles că îmi era frică, pentru prima dată in viața, nu mi-a păsat dacă eram prins și omorât, dar acum, trebuia să fac tot posibilul sa nu se întâmple asta.