Îmi băteam capul să găsesc un loc unde să ne ascundem, un punct de unde să putem evalua situația. Pe unde pot găsi naibii o ieșire. Mă saturasem să mă învârt ca o găină in bârlogul vulpii. 

Știam că nu puteam fugi cu ea în brațe în caz că eram urmăriți; eram foarte slăbit, îmi simțeam toți mușchii moleșiți și asta mă stresa mai tare. 

Îi simțeam greutatea în strânsoarea mâinii mele, asta mă făcea să mă mențin treaz, sa rezist. Nu mâncasem de multe zile, iar toate injecțiile și prostiile de droguri pe care le băgaseră în mine cât am fost inconștient, păreau că își fac efectul întârziat, ori.. era pur și simplu efectul oboselii excesive.

Gândul că aș putea să-i pun și mai mult viața în pericol îmi strângea stomacul de vină.

Un freamăt interior mă agita, un zumzet constant în fundalul minții. Gânduri haotice mi se învârteau, suprapunându-se, fără o ordine clară.

Mi-a ieșit un oftat tremurat. Începea să mă doară capul 

Gândul apoi, mi-a plecat la povestea a lui Vassago, 

Daca aș sta și analiza toate chestiile astea as ajunge la concluzia că n-au logică, el se purta în așa fel de parca mă învinovățește pe mine pentru ce pățise femeia aia cu copii. N-am înțeles nimic, despre ce cult vorbea? Existase aici? Poate l-au drogat și pe el și de aia crede că povestea lui e reală.

Am ocolit un morman de cărămizi, păreau că au văzut în urma unui cutremur, totul în jur părea altfel, nu mai arata deloc a spitalul în care credeam că sunt. Era vechi, erau pereți din cărămizi, cum nu am observat înainte, cred că eram prea agitat, alergam de nebun.

Mâna lui Lilith ma trezit din gânduri.

"Alister," a șoptit ea, vocea-i abia audibilă. "Ce e aia?"

Mi-am întors capul spre locul pe care îl indica. O pasăre neagra zbură rapid cotind pe alt coridor. Ma trecut un fior de ușurare, trebuie sa existe un orificiu pe unde să se fi strecurat de afara.

Am înaintat cu precauție, strângând-o pe Lilith mai aproape. Mirosul greu, de putregai și cauciuc ars, mă lovea în nări, simțeam o neliniște cu cât urmăream cioara. Am virat după colț și am încremenit.

Imaginea mi-sa înfipt în minte. Pe podea, se afla un cadavru.

Nu îmi dădeam seama daca e femeie sau bărbat, aproape că nu mai rămăsese nimic din el. Mai multe ciori se îngrămădeau în jurul lui, ciugulind cu lăcomie carnea expusă, măruntaiele atârnau pe afara, împrăștiate, erau în centrul disputei dintre păsări. Stomacul mi s-a contractat, un val de greață mi-a urcat până în gât, dar am înghițit în sec.

"Nu te uita" 

Lilith își acoperi gura sa nu țipe de groază. S-a ghemuit în brațele mele îngropandu-și fața în pieptul meu, tremurând. Îi simțeam lacrimile fierbinți prin cămașă.

" Oh, Doamne.." șopti dezgustată 

Am închis ochii pentru o secundă, forțând imaginea să dispară. Dar mintea mea, chiar și în mijlocul masacrului, devenea fără scrupule, și mă îngrozeam de mine însumi. 

M-am lăsat pe vine, am lăsat picioarele fetei pe genunchiul meu, iar cu mana liberă, suprimând greața și groaza, am luat o bucățică din carnea scăpată de cioară, ca sa nu fiu nevoit să rup chiar din cadavru. Am clipit și am tras are in piept să-mi fac curaj. Proastă decizie. asta îmi făcu un alt val de greață sa mi-se ridice până în gât, trebuia sa gândesc la rece, iar senzația călduță și lipicioasă pe care o simțeam nu mă ajuta deloc să-mi stăpânesc dezgustul.

Nu m-am uitat mult la ea și am pus-o repede în buzunar. Nu știu pe unde găsise păsările un loc sa se strecoare aici, dar nu trebuie sa fie despre. Foamea le-a adus aici ceea ce îmi dă impresia că suntem departe de orice oraș sau sat.

M-am ridicat în picioare, și m-am întors spre coridor, mintea îmi zbura haotic, iar întrebări de care eram sătul.

Oare câți au murit aici de au atras atâtea păsări? Daca sângele era cald înseamnă că murise recent

Inima mea stat în loc când am realizat 

Niște bufnituri bruște prin pereți și uși mă fac să tresar.

"Cred că sunt alte fete legate" spuse ea fără să ridice privirea spre mine, pe chipul ei puteam citi o tristețe adâncă, îi părea rău pentru ele. Și mie, dar nu le puteam lua, daca le dezlegam, ele ar fi fugit prin toate părțile și ar fi ajuns sa le omoare mai repede.

Am virat brusc la o răscruce de tuneluri, sperând să găsesc o ușă ce da afară, o scară sau o crăpătură în pereți. Chiar atunci, o mână puternică m-a prins de braț din spate. Am tresărit. M-am încordat când am auzit un râs nervos.

M-am întors încet, cu Lilith încă strânsă la piept. Lucien stătea în fața noastră cu un zâmbet amar pe buze.

Ochii albaștri îi erau acum roșii de furie. Haina sfâșiată la umăr.

Oare fiindcă i-am rupt haina la enervat mai rău? Amuzant.

El își șterse fața de pulberea aruncată de mine, l-am umilit, in priviră lui vedeam clar că asta no sa ierte. Lângă el stătea paznicul de la celulă, cel care mă sedase, un zâmbet ironic întins pe buze. În jurul lor, alți trei bărbați mascați, în robe și haine negre, cu fețele acoperite, ne înconjuraseră. 

"Nu-i frumos, Crowley! Te-am primit aici în casă mea, te-am tratat ca un oaspete, și tu faci din astea?" Spuse indignat

"Te așteptai să te i-au in brațe și să-ți mulțumesc că nu mai omorât?" Răspund ironic privindu-l in ochi, încercam să rămân calm, știam că lucrurile vor degenera grav curând.

Îi privesc pe fiecare în parte, aveau ca arme tot felul de lame, macete și pistoale, ma înfiorat că nu aveam idee ce sa fac ca să scap cu ea. Când îmi îndrept atenția spre el din nou abia acum observasem că el vorbise în tot timpul ăsta.

"... nerecunoscător" a șuierat Lucien, vocea plină de dispreț. "Și pe cățeaua ta pe care o țineam în lanț" A scuipat zgomotos pe jos, în fața noastră .

Apoi, cu un gest de mână autoritar, i-a alungat pe ceilalți. "Duceți-vă. Mă ocup eu de ei."

Paznicul cu seringile pregătite a zâmbit ironic, cu un rânjet plin de venin. "Ești sigur, Lucien? S-ar putea să te pună iar la pământ cu tot cu fata aia în brațe.." râse el și începură și ceilalți să zâmbească.

Cuvintele nu apucaseră să se stingă. Fața lui Lucien s-a contorsionat într-o grimasă de furie intensă. Înainte ca paznicul să-și termine propoziția, Lucien s-a mișcat cu o viteză incredibilă. Mâna lui a fulgerat. Un zgomot umed. Un șuierat scurt, urmat de un gâlgâit. Lama unui cuțit a scânteiat în lumina slabă. Paznicul a căzut la pământ, cu gâtul tăiat, ochii-i mari, goi, fixați pe tavan. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Lucien nici măcar nu a clipit.

"Mai are cineva chef de miștouri?" a mormăit Lucien, privirea lui întunecată trecând peste corpul neînsuflețit al paznicului.

Ceilalți bărbați în robe, șocați, dar obișnuiți cu brutalitatea lui Lucien, au făcut întocmai după cum li se ordonase. S-au retras rapid, lăsându-l pe Lucien singur cu noi, în mijlocul coridorului.

Lucien nu avea nevoie de nimeni ca sa pară puternic, viteza si ușurința cu care omorâse bărbatul arătau ca nu poți învăța să ai sânge rece, cu asta te naști. Nu era nici o urmă de regret pe chipul său, părea chiar satisfăcut că îi curmase viața.

Un flash rece, mi-a traversat mintea. 

Un pas greșit și o să-i sară iar țandăra. Lucien avea momente când era nebun, complet ieșit din minți. Era clar. Poate a luat și din nebunia acelui bătrân.

Dar cum să nu te transformi într-un psihopat când crești înconjurat de asa orori, nu-i căutam scuze, doar înțelegeam începutul.

Lucien și-a șters lama cuțitului de roba paznicului mort.

"Ducă-se-pe-pustii, ce sânge scârbos mai are" mormăi nemulțumit apoi a privit spre noi, un zâmbet lent și macabru, aproape jucăuș, i-a apărut pe buze.

"Asta e ultima noastră întâlnire, Crowley" a spus el punând accent pe numele meu, un ton surprinzător de calm, asta mă speria mai tare. "Mi-a fost drag să mă joc cu tine până acum. Să te văd cum te zbați, cum te crezi un erou." A făcut un pas spre noi. "Dar jocul s-a terminat, simți și tu, nu?"

În acel moment, gândul mi-a fugit la Lilith, trebuia să o pun jos, urma să fie baie de sânge, as fi vrut să fi găsit un loc sigur sa o ascund. Am început să mă mișc de pe un picior pe altul cântărind deciziile rapid. Dar Lilith, ma strânse tare de umăr, citindu-mi intențiile, a clătinat ușor din cap. Am închis ochii crâșnind din dinți. Am oftat tremurat, ma forțat să rămân în poziția de victimă. Nu mă puteam mișca, nu o puteam lăsa. Eram legat.

"Și dacă se termină rău pentru tine?" Am întrebat pe un ton nonșalant, Lucien ridică o sprânceană, pufni într-un rânjet.

"Chiar și dacă...printr-o minune câștigi tu, stai liniștit că tot nu ieși de aici, ești valoros, mai exact sângele tău e valoros pentru mine"

"Huh?"

"Am o grupă rară, și când am aflat că am găsit un donator în caz de...o nenorocire, ei bine da..cum spuneam..viu nu ieși de aici!"

L-am privit în ochi, la suprafață păream chiar indiferent de tot ce îmi spunea, dar în interior trăiam cu groază, nu pentru ce prostii scotea pe gura, ci pentru ce realizasem.

Lucien a făcut un pas înainte, cuțitul lucind în lumina slabă, o pasăre a zburat pe lângă noi și ateriză pe una din cărămizi urmărind cu atenție. Atunci mi-am amintit brusc, am ridicat o pe Lilith ca sa se poată prinde cu picioarele de trunchiul meu. Așa pot scoate bucățica de carne crudă din buzunar. Era rece acum dar tot lipicioasă, am ridicat o deasupra mea fluturând o, cioara a croncănit, Lucien privea confuz.

Mai multe păsări s-au năpustit asupra mea învârtindu-se ca o tornadă, Lucien încerca să le lovească, stolul umplu coridorul, ciocnirile lor îmi smulgeau pilea de pe mâna, ustura ca naiba. Când nu l-am mai văzut pe Lucien prin pâlc, am lăsat carnea sa cadă, am luat-o iar în brațe cu ambele mâini și am fugit spre alt tunel. In spate răsuna doar croncănitori zgomotoase și înjurăturile lui.

Am continuat să alerg prin întuneric, sunetul pașilor devenea ritmic cu bătăile inimii. Începeau să mă doară brațele, dar nu puteam ceda. În sfârșit, după ceea ce a părut o eternitate, am găsit o nișă îngustă, ascunsă după o grămadă de moloz și statui prăfuite. 

Am lăsat-o pe Lilith jos, sprijinind-o cu grijă de perete, mi-am dat paltonul jos și i-am acoperit umerii, apoi m-am îndreptat, respirând adânc, mi-am frecat tâmplele, încercând să-mi pun ordine în gânduri. Totul se învârtea în jurul meu. Eram prea slăbit sa o mai duc în brațe.

"Deci... la asta te refereai când ziceai că ești iluzionist?" a șoptit ea ușor impresionată, strânse paltonul de pe umeri ei.

Am scuturat din cap. 

"Magia reală... implică multe orori" M-am uitat la mâna mea, simțind sângele rămas de la bucata de carne, cum se prelingea pe antebraț, vâscos, mi-a venit iar rău.

"Dar am scăpat pentru moment." Am inspirat adânc, încercând să-mi calmez pulsul.

"As vrea sa fie Casian aici, habar n-am ce sa fac în continuare" mormăi deprimat.

"Cine e Casian?" Întrebă curioasă, mă așez lângă ea cu o mână întinsă pe genunchi.

"O să-ți povestesc altă dată, mai bine spune-mi ce ți-sa întâmplat?" 

Lilith oftă coborându-și privirea, își mototoli rochia în mâini agitată.

"Nu te aștepta să spun acum "daca nu vrei nu trebuie să-mi spui" chiar vreau sa știu" 

"..E o..poveste mai lunga.."

"Am timp"

Ea oftă învinsă.

"Nu-mi... învinovățesc părinți... m-am resemnat pe tema asta, a trecut mult timp de când am încetat să mă mai gândesc la ei.."

Răspunse cu glas stins.

"De ce? Nu ție dor de ei?"

"Nu" răspunse rapid

Eram nedumerit

"Dar sunt părinți tai.."

"M-au vândut!"

Am amuțit, clipesc des de nu-mi venea să cred ce aud

"Traficanților? De ce?!" Întreb pe un ton serios, apăsat, întunecându-mi fața. Ea nu răspunde, pierdută în gânduri. Am întrebat din nou serios.

"Lilith...de ce au făcut asta?"

"Nu e vina..lor, aveau datorii și.."

"De ce îi aperi?"

"Nu știu...dar știu că le făceam probleme..e vina mea, Eu fugeam des de acasă, eram sătulă de certuri, și să-i văd morți de beți de fiecare data când mă întorceam de la facultate" răspunde privind în gol. "Apoi într-o seară am clacat, a fost un scandal mare, următoarea noapte m-am trezit cu niște mascați în casă, m-au luat, mi-am privit părinți care nu au obiectat, și pe unul care sa oprit în fața lor dându-le un teanc de bani"

I-am atins mâinile ce frământau materialul negru, ea ridică privirea spre mine.

"I-am iertat.." am privit-o în ochi, spera să o cred.

"Minți"

" Da, bine, nu o să-i iert...în întregime.."

I-am strâns mâinile.

"Lilith, nu sunt în măsură să judec pe cineva după trecutul său"

Își mută privirea.

"Ei..nu e vina lor...că au datorii și atâtea vești proaste de la bancă...au prins drag de alcool și aveau nevoie de bani pentru facultatea mea..."

Evident nu era prima data când auzeam despre așa ceva, dar ea din câte înțelesesem avea un viitor, părinți ei aveau un copil inteligent și determinat să își termine studiile și și-au bătut joc.

Respiram apăsat, concentrat, simțeam greutatea întrebărilor ei, simțeam durerea. A fi vândut de proprii părinți pentru beneficiul lor...au scăpat de o "povară" proștii.

"Observ...că nu vrei sa îi acuzi pentru ce au făcut, ai o inima bună, deși nu te merită când te vei întoarce..."

"Cine a zis că vreau să mă întorc acasă?" Replică pe un ton serios, am strâns din dinți.