Lilith a ridicat privirea spre mine, ochii ei căprui căutându-i pe ai mei negri. Un zâmbet abia schițat i-a apărut pe buze.

"Ce?"

"Am stat atâta timp închisă în locul ăsta, și acum...nu-mi vine să cred că...nu mai sunt singură în întuneric" 

Cuvintele ei într-un fel mi-au ajuns la inimă. Cunoșteam singuratatea prea bine, cât de mult am stat închis într-o cameră fara lumină în orfelinat, ca pedeapsă pentru obrăzniciile mele, când îi acuzam pe ceilalți de abuz, când începeam o bătaie din locurile inutile, când îmi apăram frați... am fost mult timp închis singur.

I-am mângâiat mâna, simțind căldura pielii ei, desi era palidă si părea fragilă, am subestimat-o de fiecare dată pe fata asta, dar ma surprins în continuu, era curajoasă, era puternică, avea o sclipire de determinare ce o recunoșteam la mine.

Am zâmbit in colțul buzelor.

"Nu, nu mai ești singură" am repetat mai mult pentru mine, era o senzație plăcută...sa nu fii singur în lume.

Ea mi-a zâmbit, răsuflând toată teama adunată.

Inima îmi bătea haotic, iar palmele ne transpirau uşor, ne-am privit în ochi. 

Ochii ei ciocolatii, sclipeau de mister și învăluiți de dorință, mă hipnotizau. Privirea îmi aluneca pe genele ei lungi, ce aruncau umbre diafane pe obrajii îmbujorați, accentuând jocul subtil de lumină și penumbră ce-i definea expresia. Rimelul era ușor întins, o mică imperfecțiune care, paradoxal, nu făcea decât să adauge o notă de realism fragil frumuseții sale enigmatice. 

Degetele noastre s-au împletit, strângându-se ușor. Cu cealaltă mână i-am ridicat bărbia spre mine, simțind pielea ei catifelată sub degetele mele. Buzele ei pline, ușor întredeschise.

Ritmul inimii mi se acceleră în timp ce studiam fiecare trăsătură a chipului ei, și dintr-o dată, parcă, privirea ei îndrăzneață a prins control asupra mea. Timpul părea că s-a oprit în loc. Mă aplecam încet, centimetru cu centimetru. Doream să gust din nou, dulceața buzelor ei.

Dar abia când buzele noastre se atinseseră, am auzit un zgomot din spre fisura ce dădea afară, câteva cărămizi au căzut și o silueta a sărit înăuntru cu brațele încrucișate, rânji.

Ne-a privit amuzat și a exclamat:

"În sfârșit te văd și eu cu o fată, Al! Începusem să cred că ești gay."

M-am tras înapoi brusc, frustrat și jenat, mi-am retras mâinile. Cu alte ocazii Ia și fi sărit la gât, dar nici foarte bucuros nu puteam fi că era aici. Lilith a zâmbit stânjenită, 

"Damien?" am șoptit, nevenindu-mi să cred.

M-am ridicat în picioare. Un zâmbet obosit, dar șiret, i-a apărut pe buze când ne-a văzut. A aruncat o privire spre Lilith, apoi spre mine, și a rânjit. L-am îmbrățișat, el ma strâns lovindu-mă pe spate.

"Ești nebun, ce naiba cauți aici? Unde e Casian?"

"Lasă-l pe el, tu explică-mi mie cum de ajungi sa te săruți cu o fata într-un loc ca ăsta? Alt loc de întâlnire n-ați găsit?!"

Râse 

"Damien! unde e Casian?" am întrebat imediat, ignorând ironia. Freamătul meu interior se mai domolise puțin, dar nu dispăruse.

"Îi dau un SMS că te-am găsit" a răspuns, făcând un pas mai aproape, privirea lui serioasă acum, se aplecă să-mi șoptească la ureche. "Ia zi.. ați făcut-o?" 

Îl privesc încruntat apoi îmi dau ochii peste cap lovindu-l în piept, împingându-l de lângă mine. Alte întrebări nu-i dădeau prin cap.

"Cee?" Râse frecându-si pieptul.

Am respirat adânc, urmărind cum îl apelează pe Casian.

"Alo! Cas!"

"Nu țipa de nebun, ce-ai?" Îl mustru lovindu-l după ceafă.

"Alo, Damien unde ești?" Îl auzeam de la celălalt capăt gâfâind, părea că fuge.

"L-am găsit! Poți să te întorci"

"Da?" Glasul lui agitat capătă o urmă de ușurare. "E bine?" 

Damien îmi întinse telefonul.

"Da, sunt bine" Casian râse nervos, simțindu-se că zâmbește când începu iar sa vorbească.

"Mă bucur! Unde ești?"

"Nu știu, o să-ți arate Damien pe unde a intrat când se întoarce" răspund.

Casian părea că merge apăsat, se auzea răsuflarea lui în microfonul telefonului.

"Ne întâlnim la mașină!" Spuse apoi închise 

Damien își puse telefonul in buzunar.

"Hai!"

"Nu"

"Ce?"

"O iei și o duceți la spital" am spus pe un ton serios, Damien mă privea confuz, apoi se uita la Lilith, apoi iar la mine.

"Și pe tine"

"Nu, eu rămân.." nu apuc sa termin că mă întrerupe 

"Te-ai tâmpit la cap?! Al ăștia sunt traficanți nu simpli răpitori cu care te jucai tu, ce oameni normali își fac baza de trafic fix într-o mănăstire?!"

"Mănăstire?" Am rămas pe gânduri 

"Da, așa că hai sa plecam odată!" Mă trase de mana sa vin după el, mi-o smucesc înapoi.

"Ia-o și plecați" Damien mă privi urât, apoi se întorsese spre fată, știa cât pot fi de încăpățânat așa că cedase să mă convingă.

"Bine, tu știi" spuse pe un ton indignat, știu că nu-i convenea, dar nu puteam lăsa celelalte fete să-și continue suferință aici, erau la un pas sa se întoarcă acasă, dacă plec, nimeni altcineva no să vină după ele, puteam sa aduc întăriri? Daca era prea târziu? Cine m-ar fi crezut fara dovezi? 

"Vino" îi făcu semn fetei să-l urmeze, l-am apucat de mână.

"Nu poate merge"

"Ce?"

"Trebuie sa o iei tu"

"Wtf"

Se apropie de ea, se aplecă, o prinse de mijloc și o ridică cu dificultate, Lilith se prinse de gâtul lui dar nu-l privi în ochi, se simțea incomod că ne încurcă. O prind de mână și o strâng.

"O să fii în siguranță curând" îi sărut mana, ea îmi strânse degete, apoi îi urmăresc cum ies afară

****

Am rămas singur. Aerul rece al nișei părea să se adâncească, iar liniștea, acum că dispăruseră, era asurzitoare. M-am sprijinit de peretele umed, încercând să-mi pun ordine în gânduri. Fusese o prostie să o trimit pe Lilith cu Damien? Poate. La cum îl cunoșteam, dar știam că o să-mi asculte rugămintea, aveam încredere în el.

Poate trebuia să merg cu ei, dar imaginea fetelor din legate aia îmi ardea pe retină. Nu le puteam lăsa așa. Nu puteam pleca acasa știind că am avut ocazia să fac ceva și am fugit.

Mintea-mi forja planuri, fiecare mai nebunesc decât precedentul. Mănăstirea asta era un labirint de piatră. 

Am inspirat adânc. Primul pas: să evaluez situația. Trebuia să mă mișc silențios, să evit orice confruntare inutilă.

Coridoarele erau acum pustii, păsările plecaseră, înseamnă că nu mai era nici Lucien. La fiecare umbră care părea să se miște, fiecare sunet îndepărtat mă făcea să mă încordez. Am început să mă deplasez înapoi spre locul unde o găsisem pe Lilith, încercând să-mi amintesc fiecare detaliu al drumului. 

Pe măsură ce avansam, mirosul greu, chimic și de sânge, devenea tot mai pregnant pe măsură ce mă apropiam. Am înaintat cu pași lenți, lipit de pereți, urechile ciulite. Am auzit zgomote, voci joase, și am înțeles că mă apropiam.

Am ajuns la mai multe uși, nu știam pe care să mă axez mai întîi, glasul fetelor mă agita, plângeau, urlau de durere, băteau în pereți. Toate ușile erau încuiate. Când am vrut sa lovesc clanța, am simțit o prezență în spatele meu. Inima mi-a sărit în gât. Am făcut un pas în lateral Întorcându-mă brusc.

Bărbatul mascat a trecut cu lama macetei pe lângă mine, mi-a trecut un fior pe șira spinării. Când sa năpustit iar, i-am parat lovitura cu pictorul, împingându-l, se ținea bine pe picioare. Lama zbura iar pe lângă mine, nu am reușit să mă feresc cu totul, sângele se prelingea în viteză pe braț. Am strâns din dinți, inima îmi bătea foarte repede.

Când își ridică mâna sa lovească iar, l-am împins cu piciorul în stomac, se aplecă de durere, i-am prins lama sub călcâiul papucului și cu celălalt picior l-am lovit cu genunchiul în față. Nu avea nicio reacție, de parcă nu simți nimic, el se ridică brusc doborându-mă din picioare, se ridică iute și îmi prinse piciorul, își luă arma și mă trase spre el. Am încercat să-mi trag piciorul, în zadar, avea o forță prea mare, mă ținea strâns, a ridicat maceta, gata să îmi taie piciorul. M-am zbătut, nu găseam nimic cu ce să-l lovesc.

Dintr-o dată, silueta lui Lucien a apărut din umbre, mișcându-se cu o viteză incredibilă. Se apropia de mine dar nu se opri la mine.

"Ce dracu' faci, dobitocule?!" a urlat Lucien. Fără să aștepte un răspuns, o scânteie metalică a fulgerat în lumina slabă a lumânărilor. Cu o mișcare rapidă și brutală, i-a înfipt cuțitul direct în stomac. Paznicul a scos un gâlgâit, ochii-i s-au mărit de groază. Lucien a mișcat lama în sus, apoi a tras-o afară cu o smucitură violentă. Măruntaiele s-au revărsat.

Am înghițit în sec, respiram sacadat, mi-am smuls piciorul din mana cadavrului și m-am ridicat iute.

Mirosul de sânge proaspăt a invadat aerul. Am făcut un pas înapoi. Imaginea împreună cu greața erau la limita de a mă face să vărs. Lucien l-a lăsat pe paznic să se prăbușească la pământ, cu o indiferență totală. S-a întors spre mine, cu fața împroșcată de sânge și o expresie ciudată, plictisită. Spuse doar:

"Idiotul" cu o urmă de dezamăgire în glas.

"De ce..?" am incercat sa articuleze o întrebare, nu înțelegem cum..și de ce..la omorât din senin. Glasul îmi pieri de groază, nu realizasem cat de speriat eram până nu a apărut el.

"Cum de ce? Stau de o ora ascuns aici, știam că o să te întorci și mă pregăteam să te înhaț, și vine ăsta să-mi strice tot! " Scuipă cadavrul de nervi.

"Și eu care credeam că ai bipolaritate, vrei sa mor dar apoi mă salvezi" nu știu de ce și cum mai aveam curaj să-l iau peste picior, îmi scutur palmele de pământ. Eram agitat, voiam să trag de timp să-mi revin, poate nu era ce-a mai strălucită idee să-l enervez iar, stă foarte prost cu nervi din câte văd.

El pufni într-un rânjet.

"Eu? Bipolar? Cred că îți trebuiesc ochelari, nu ai văzut până acum că eu nu țin cu o tabără"

"Hm?" Îl priveam nedumerit. "Ești criminal, cred că tu nu înțelegi în ce tabără ai intrat deja"

"Da, sunt, dar nici tu nu ești vreun sfânt" replică încrezut 

"Măcar am conștiință! "

Se apropie cu pași repezi, am ridicat bărbia privindu-l de sus cu dezgust. Se opri în fața mea la câțiva centimetri.

"Conștiință, huh? Mă privi din cap până în picioare, își plimbă limba deasupra dinților. "Foarte de ajutor îți e" mă apucă cu mâna de brațul rănit, atinse tăietura din care încă se prelingea sângele, am trasări brusc smucind-o.

"Daca erai inteligent nu te întorceai, ce vrei tu sa faci sunt fapte de eroism penibile, riscuri jalnice!"

"Ce lecții prețioase" am rânjit "Pare că știi multe despre asta" l-am privit în ochii, ochii lui se mișcau dintr-o parte în alta a feței mele, descoperisem ceva de care nu era mândru. "Ai fost și tu în situația asta, nu? Ai simțit și tu că ajutorul tău e infim, așa că, ai început să faci opusul"

"N-am început nimic!" Se răsti "nu sunt de partea nimănui, eu lucrez singur!"

"Nu ești acela care lucrează cu ei?!"

"Nu lucrez cu nimeni! Am propriile interese"

"Să ce? Cauți nevastă și cea care nu te vrea, e măcelărită?"

"Nu fi absurd, nu înțelegi nimic din ce se întâmplă aici"

"Ba am înțeles, am înțeles tot, ești un bastard!" și cu replica asta am ajuns împins.

"N-ai.." mă lovi cu pumnul în stomac. "Niciun.." mă izbi de peretele din cărămizi. "..Drept!" Mă prinse de gât începând să mă ridice. 

"Drept, nu a avut maicăta sa te facă!" Îl desprind brațele de pe mine și îl lovesc cu talpa în piept. "Nu-ți convine viața pe care ți-ai ales o? Nu ești mulțumit ce ai ajuns? Nu înțelegi de ce te-a abandonat și sa sinucis?!" Am pus presiune pe gâtul lui cu piciorul, se zvârcolea înroșindu-se la față. "Acum poți să te întâlnești cu ea, bucură-te!"

Toate întâlnirile cu el mă transformau într-o versiune a lui, nu înțelegeam de unde atâta ură în mine, degetele lui se agățau de blugi mei, încerca să-mi ridice piciorul, pufni, venele de pe gât i se umflaseră. Îl priveam cu sânge rece. Va muri, ca un gândaci sub papuc, va muri umilit, va muri iar eu..voi..ajunge după gratii.

Am ridicat piciorul, el trase disperat aer în plămâni, tuși și își frecă gâtul, respira sacadat.

"Te-ai speriat?" I-am întors întrebarea ridicând o sprânceană, am rânjit când l-am văzut fața panicată.

"Ești mai nebun ca mine, știi de ce?"

"Huh?"

"Că ți-ai luat piciorul" se ridică amețit, îi luă ceva să-și revină. Mi-a trecut prin minte un gând.

"Câți ani ai?"

Lucien s-a uitat la mine încruntat, nedumerit de ce mare interesa asta. 

"23, de ce?" N-am apucat să răspund.

Din capătul coridorului, am auzit pași grăbiți. Mai mulți bărbați mascați coborau în subsol, torțele lor aruncând umbre lungi și distorsionate.

"La naiba" înjură, se aplecă spre mine sprijinindu-se de umărul meu. "Ai încurcat o"

Mormăi el zâmbind și gâfâind după aer. M-am uitat la rana extinsă le braț, apoi spre bărbați înarmați ce ne înconjurau.

Mi-am dat verdictul, eram prea epuizat sa continui sa mă bat.

"Luații pe amândoi!" Ordonă unul din ei, Lucien faci ochi mari.

"Ce?" Protestă indignat, Unul din ei se apropie amenințând cu arma albă, Lucien lovi vârful macetei. "Ați tras pe nas ce aveți?" 

"Mișcă!"

"Mișcă-te tu înapoi la măta!" Se răsti nervos. Îi smulse arma din mâini și îl lovi în plex cu mânerul.

Eu renunțasem deja sa mai lupt, pentru siguranța mea, nu aveam șanse să-i bat pe toți cu mâinile goale.

După revolta lui Lucien, bărbați se încordaseră ținând mai ferm de armele lor. Tot legat a ajuns dar mai rănit.

Nu vedeam bine spre ce ne îndreptam, singura lumina era din candele lor, am oftat, mă dureau mușchii ingrozitor de tare, ca o febră musculară, energia sa scurs din mine, ca atunci când ai strânge un burete cu apă. Eram sleit. Aveam nevoie de apa..la mâncare nici nu mai visam, m-am obișnuit cu tremuratul.

Mă împingeau din spate, mergeam lent, eram amețit și abia mă mai țineam pe picioare.

Lucien se zbătea, de asemenea legat, cu ochii înflăcărați de furie și umilință, nu înceta cu înjurăturile, îi privea pe toți pieziș. Ne-au dus într-o sală circulară, unde în mijloc căsca o groapă, perfect rotundă, adâncă, fără fund.

Mai mulți bărbați în robe negre, cu fețe acoperite, unul mai gârbovit ca altul. Stăteau de partea cealaltă a gropii.

Unul dintre ei, cu o voce guturală, a rostit: 

"Pedeapsa trădării se plătește scump, Lucien. Vei fi dăruit în Inima lui Asmodeus. Acesta e singurul care îți poate purifica sufletul!"

Lucien a urlat, se zbătea cu toată puterea, ochii îi erau mari de panică.

"V-ați băut mințile!?" a urlat la boșorogi. "Dă-mi drumul, drogatule!" a strigat, smucindu-și mâinile legate. Mascații îl împingeau cu vârfurile lamelor în spatele lui, forțându-l spre marginea abisului. Panica ne-a cuprins pe amândoi.

Ăștia nu-s în toate mințile.

mi-am zis, în ciuda situației proprii. Erau mai mult decât niște fanatici; erau complet rupți de realitate.

"Aduceți-l și pe celălalt!" a rostit unul dintre moșii cu voce guturală, făcând un semn spre mine.